Sfântul Efrem cel Nou a deblocat programe informatice și a reparat fișiere corupte

| 6 Comments

Astfel, și-a salvat întreaga zi de muncă și s-a convins încă o dată de marea putere făcătoare de minuni a MARELUI MUCENIC din Nea Makri, putere care se răsfrânge nu numai asupra bolilor, primejdiilor, proceselor, actelor, ci și asupra calculatoarelor, fișierelor și programelor informatice.
O persoană lucra pe computer într-un fișier mare, de 750 MB; lucrase de dimineață până pe la ora 16:30. La un moment dat a rectificat o greșeală din fișier, dar, în acel moment, programul a afișat “internal error: bad record index”, după care s-a închis automat. A încercat de mai multe ori să redeschidă fișierul, dar în zadar: nu a reușit. Întrucât se mai confruntase cu această eroare și altă dată, știa că remedierea coruperii fișierului nu putea fi soluționată.

De fiecare dată, programul deschidea fișierul în aceeași secțiune, se bloca, iar apoi se închidea imediat. În această situație nu exista decât o singură soluție: să revină la etapa în care fișierul se afla dimineață (fișierul fusese salvat pe un disc extern). Dar în această variantă, ar fi pierdut o zi întreagă de muncă.

Această persoană și-a adus aminte că Sfântul Efrem cel Nou din Nea Makri l-a mai ajutat o dată tot într-o problema informatică (diferită de aceasta), care părea tot așa, fără ieșire. Așadar, s-a rugat și acum Sfântului Efrem cel Nou și a făcut de trei ori Semnul Sfintei Cruci peste computer.

Spre marea sa uimire, nu numai că a reușit să deschidă fișierul, ci a putut să șteargă integral secțiunea coruptă. Astfel, și-a salvat întreaga zi de muncă și s-a convins încă o dată de marea putere făcătoare de minuni a MARELUI MUCENIC din Nea Makri, putere care se răsfrânge nu numai asupra bolilor, primejdiilor, proceselor, actelor, ci și asupra calculatoarelor, fișierelor și programelor informatice.

(Viața, arătările, minunile, acatistul și paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, Grabnicul Ajutător și Marele Făcător de minuni”, Editura Sophia, București, 2008)

Se pare că BOR încearcă să atragă o nouă categorie de consumatori.

Comments

comments

6 Comments

  1. Acum stiu si eu ce e de facut in caz de virus luat de pe site-urile porno… Trei cruci si trece.

  2. Ce sa zic penal, doar BOR putea inventa asa ceva.
    Nu sunt ateu si nici cine stie ce crestin, dar cei care stau la conducerea bor clar nu sunt crestini sau ortodocsi.

  3. Astia chiar au impresia ca suntem niste retardati. Cum sa crezi ma asa ceva, numai un debil mintal sau un om extrem de prost si credul ar putea face asta. In ce stadiu a ajuns lumea asta.

  4. WTF? nu pot sa cred…

  5. Da vreau dom’le o icoana cu sfantu si cu “blue death screen” ca altfel nu-l cred !

  6. sigur saitu ala nu e de trolling, gen cum era luminasfanta.wordpress?

Leave a Reply

Required fields are marked *.