Sa nu credeti ca a fi marlan este ceva usor… Este vorba de ani de incercari, epic fails, suturi in cur, injuraturi pe strada, fugareala…

Am considerat ca prostiile pe care le faceai sau le ziceai cand erai prea mic sa iti amintesti nu se pun, insa ceea ce ai facut prin propriile puteri,  manat de propria constiinta, sunt ceea ce cautam.

Erau vremurile tulburi de imediat dupa Revolutie, cand abia invatam sa tin creionul in mana… Vecinul de la parter, era un fel de ‘spectacolu’ cartierului’, prea beat in timpul liber, spart de-a dreptul, iar din cauza asta cam ramasese singurel, familia hotarandu-se sa-i vada de viata, Dumnezeu – stie pe care meleaguri indepartate.

Era vremea in care facturile sau instiintarile de plata erau in format tip chitanta, adica scrise de mana pe o hartie tip. Si primeste omu nostru intr-o zi biletu de la IRE (e-on-ul din zilele noastre) pe care avea o suma destul de maricica la vremea aia. Eu, mic marlan in devenire, ma manaca in cur si duc biletu in casa, si mai bag un 1 la inceput si un 0 la sfarsit cu mana mea ferma de scolar, dupa care am pus biletelul la locul lui in usa

Mare a mai fost galagia, harmalaia si hilizeala dupa ce un alt copchil de la bloc a descoperit mai pe seara biletul, evident crezand ca suma e reala…