M-am amuzat copios ieri uitandu-ma la emisiunile ce cautau vinovati pentru situatia “dezastruoasa” de la examenul de bacalaureat. Si cum butonam eu telecomanda am ajuns la “Sinteza zilei” unde au fost invitati niste elevi de nota 10 (sau aproape). Initiativa laudabila, as putea spune. Prea apar pe sticla numai pitipoance, scandaluri, columbeni si alte panarame. Mare dreptate avea Basescu in campania electorala cand a spus ca daca nu mai iese el presedinte, televiziunile astea vor da faliment. Mihai Gadea isi dedica emisiunea (si aparent intreaga viata) pentru a-l injura pe Basescu. Nu s-a putut abtine sa nu-i intrebe pe elevii eminenti ce parere au despre Basescu care “pac! pac! I-a dat o laba aluia” si despre Udrea. Sunt tare curios ce fel de emisiuni o sa faca astia de la Antene si de la Realitatea cand n-o sa mai fie Basescu presedinte. (N-as vrea sa fiu inteles gresit. Nu sunt nici de dreapta, nici de stanga. Nu il sustin pe Basescu dar nici nu-l injur.)
Dar sa revenim la subiectul nostru: bacu’. Oare tara asta a ajuns la asemenea grad de marlanie incat respectarea regulilor sa ni se para ceva anormal? Pentru faptul ca in sfarsit nu s-a putut copia (cel putin teoretic) trebuie sa ne gandim la o teorie a conspiratiei? Parintii aia care acum au gura mare ca au fost subiectele dificile oare chiar nu-si dau seama ca ei sunt vinovati ca nu au stiut sa-si educe copiii pentru a avea alta atitudine? Oare chiar asa de rau am ajuns incat sa-l consideram pe unul onest ca fiind prost? Poate daca li se spunea elevilor ca anul asta nu va mai fi permisa fraudarea, puneau mana pe carte. Asa au avut o mare surpriza.
Daca pe un teren se joaca fotbal si scorul final este 5-0, echipa care nu a fost in stare sa inscrie are dreptul sa dea vina pe starea gazonului? Au jucat cu aceeasi minge, pe acelasi teren, cu portile egale, cu acelasi numar de jucatori. La bacalaureat situatia este similara. Toti se prezinta intr-o sala, cu un pix, cu capul pe umeri, primesc aceleasi subiecte si au acelasi timp sa le rezolve. Au avut acelasi timp la dispozitie pentru a invata si acelasi numar de zile libere intre examene. De ce unii au luat 10 iar altii 1? Pentru ca doar elementul “cap” (si a sa incarcatura) reprezinta o variabila care depinde de candidat. Doar o mica parte din cantitatea de informatii este asimilata in sala de clasa. Studiul individual este cel care face diferenta intre un elev eminent si o loaza. Parintii cred ca daca isi trimit odrasele la meditatii, pot inlocui studiul individual. Daca pleci la meditatii bou si te intorci vaca, mai bine pastrezi banii. Daca atitudinea fata de educatie si de cultura este gresita, nu se poate face performanta. Copilul nu trebuie determinat cu forta sa invete, nu trebuie incuiat in camera cateva ore pe zi pentru a studia. Principii precum corectitudinea, onestitatea, munca (facuta cu cap) ar trebui sa existe in fiecare la varsta majoratului insa autoeducatia cu manele ii face sa transforme in virtuti: marlania, smecheria, dusmania, hotia. Asadar nu ritmurile orientale sunt cele care dauneaza, ci versurile.
Achiesez la parerile lui Mono legate de intrarea in normalitate. Este normal ca elevii sa fie evaluati pentru cunostintele si competentele pe care le-au dovedit in teza de examen, nu pentru frauda. Este normal sa nu faca toata lumea liceul si sa existe si invatamant vocational. Este normal sa nu faca toti facultate dupa terminarea liceului. Natalitatea in Romania este de 200.000/an iar numarul de oameni admisi la facultate tot de 200.000. Stiu ca vorbim de perioade diferite si ca natalitatea a scazut mult dar parca raportul asta de 1 la 1 este cam fortat. Si pentru ca tot vorbim de bacalaureat, iata ce spunea Ion Creanga in “Amintiri din copilarie”: “Dac-ar fi sa iasa toti invatati, dupa cum socoti tu, n-ar mai avea cine sa ne traga ciubotele. N-ai auzit ca unul cica s-a dus odata bou la Paris, unde-a fi acolo, si a venit vaca?” Chiar asa, noua cine ne trage ciubotele? Daca vrei sa-ti pui faianta in baie si cauti un numar de telefon in ziar, sigur dai peste un absolvent de liceu (sau chiar de facultate) care “a furat meserie”. Da’ poate eu vreau sa-mi puna faianta unul cu diploma in asa ceva. Oare gasesc? (Si exemple sunt mii.)
De ce trebuie sa ajunga sa dea bacu’ oameni care cu stiu ce este o “asimptoma” (era unu’ la stiri), de ce trebuie sa ajunga studenti oameni care scriu “…va rog sami aproba-ti…” sau “Da-ti exemple de…”?
Facebook