in

A7 primește benzi speciale pentru hârtii, iar A8 va lega Moldova de realitate

A7 primește benzi speciale pentru hârtii, iar A8 va lega Moldova de realitate

Autostrada A7 a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare: pe lângă mașini, va permite circulația rapidă a dosarelor, avizelor și mapelor cu șină. Anunțul vine după ce istoricul Dorin Dobrincu a descris-o drept „o autostradă birocratică”, destinată în principal transportului de hârtii către București.

Ministerul Transporturilor a precizat că, începând de săptămâna viitoare, fiecare tronson va avea o bandă specială pentru documente urgente, o bandă pentru documente care mai au nevoie de o semnătură și o bandă de refugiu pentru proiectele care au fost amânate până când nu mai știe nimeni cine le-a aprobat. La fiecare ieșire va exista și un ghișeu, pentru situațiile în care dosarul trebuie depus fizic, deși a fost trimis deja online.

„A7 nu este doar o autostradă, este coloana vertebrală a administrației românești. Dacă o mapă pleacă dimineața din Bacău, până seara poate ajunge la București, unde va primi număr de înregistrare și va fi trimisă înapoi pentru completări”, a declarat un funcționar care a cerut să nu fie identificat, deoarece se afla în pauza de depunere a unei cereri.

În schimb, A8 rămâne miza Moldovei pentru că ar putea lega regiunea de Transilvania fără oprire la fiecare frontieră județeană. Autoritățile analizează deja construirea unui tunel prin Carpați, prevăzut cu benzi pentru oameni, mărfuri și promisiuni electorale, acestea din urmă urmând să circule separat, pentru a nu bloca traficul.

Nu te-ai prins de gluma? Uite de la ce a pornit

Istoricul Dorin Dobrincu a declarat că deschiderea A7 până la Bacău este un progres real, dar nu acoperă întârzierile și neîmplinirile privind autostrăzile Moldovei. El consideră A8 esențială pentru legătura cu Transilvania și Europa și avertizează că dificultățile bugetare pot amâna proiectele.

PRO TV înființează Ministerul Rămânerii pentru a o convinge pe Irina Rimes să continue

PRO TV înființează Ministerul Rămânerii pentru a o convinge pe Irina Rimes să continue

Marile mărci cer poliției de frontieră să le verifice autenticitatea înainte să intre în România

Marile mărci cer poliției de frontieră să le verifice autenticitatea înainte să intre în România