in

Guvernul Niculescu deschide ghișeul pentru probleme și promite să le rezolve în ordinea sosirii

Guvernul Niculescu deschide ghișeul pentru probleme și promite să le rezolve în ordinea sosirii

Luca Niculescu a anunțat, la prima sa conferință de presă ca premier, că sunt multe probleme de rezolvat, iar Guvernul a decis să le trateze organizat: fiecare va primi bon de ordine și o mapă cu șină. Cetățenii sunt rugați să nu vină cu urgențe înainte de program, pentru că rectificarea bugetară are deja prioritate.

Potrivit unor surse din Palatul Victoria, problemele au fost chemate pe rând în sala de ședințe. Bugetul a intrat primul, dar a ieșit după câteva minute, declarând că nu se simte pregătit să fie adoptat și că mai are nevoie de avize, consultări și o perioadă de acomodare cu realitatea.

„Ne propunem să rezolvăm tot ce s-a adunat, fără să lăsăm nimic nerezolvat în urmă”, a declarat un funcționar însărcinat cu inventarierea urgențelor. El a precizat că problemele foarte grave vor fi mutate într-un dosar special, intitulat „De văzut imediat după ce vedem cum stăm cu cifrele”.

Dacă aștepți vești despre taxe, energie, evaziune sau fonduri europene, premierul te asigură că ele vor veni foarte curând, probabil după ce toate datele vor fi mai clare și cifrele vor termina de discutat între ele. Între timp, Guvernul a anunțat că va avea întâlniri frecvente, astfel încât fiecare problemă să poată fi informată periodic că este o prioritate.

Nu te-ai prins de gluma? Uite de la ce a pornit

Luca Niculescu a susținut prima conferință de presă ca premier al României, la Palatul Victoria, după învestirea guvernului cu 280 de voturi pentru și 58 împotrivă. El a spus că Executivul se va întâlni frecvent pentru a rezolva numeroase probleme.

Noul Guvern își propune să demonstreze că România poate, începând cu propria ședință

Noul Guvern își propune să demonstreze că România poate, începând cu propria ședință

Guvernul Niculescu lansează ministrul independent cu sprijin PSD inclus

Guvernul Niculescu lansează ministrul independent cu sprijin PSD inclus