in

Prahova își pune energia la păstrare, ca să nu o consume instituțiile din greșeală

Prahova își pune energia la păstrare, ca să nu o consume instituțiile din greșeală

Consiliul Județean Prahova pregătește energie verde pentru sute de instituții publice, dar și capacități de stocare, în cazul în care școlile, grădinițele și birourile administrative nu sunt pregătite să o folosească imediat. Măsura vine după ce autoritățile au constatat că electricitatea produsă ziua nu poate fi lăsată nesupravegheată până dimineața.

Energia va fi adunată în baterii speciale, amplasate strategic lângă instituții, unde va fi păzită de funcționari instruiți să nu apese pe butonul „pornit” fără aprobare. Un expert în administrație energetică a explicat că fiecare kilowatt va avea dosar, număr de înregistrare și o recomandare privind momentul potrivit pentru a intra în priză.

„Nu putem produce energie verde și apoi să o lăsăm să circule liber prin județ. Ar crea precedente foarte periculoase. Mai întâi o stocăm, o inventariem și o convocăm la ședință, după care vedem dacă poate alimenta un liceu”, a declarat un funcționar implicat în proiect, sub protecția anonimatului și a unui prelungitor omologat.

Potrivit planului, instituțiile vor putea solicita energie atunci când au nevoie, completând o cerere în care vor preciza motivul consumului, durata estimată și dacă becul respectiv are o importanță strategică. În cazul în care cererea este respinsă, energia va rămâne în baterii până când administrația va considera că momentul este suficient de favorabil pentru a aprinde lumina.

Nu te-ai prins de gluma? Uite de la ce a pornit

Consiliul Județean Prahova derulează, în 55 de localități, investiții în energie regenerabilă pentru aproximativ 350 de instituții publice, prin trei proiecte și trei parcuri fotovoltaice. La Slănic a fost prezentat proiectul I.D.-R.E.S. 1, iar administrația pregătește stocare de 80 MWh, cu finanțare vizată de peste 84 milioane de lei.

Industria auto europeană va deveni competitivă după ce mașinile românești primesc voie să pornească

Industria auto europeană va deveni competitivă după ce mașinile românești primesc voie să pornească