Departamentul juridic al Casei Albe a transmis redacției Politico că materialele contestate trebuie retrase în termen de 48 de ore, inclusiv din arhivele digitale, unde administrația consideră că informațiile false s-ar putea ascunde printre articolele vechi. În lipsa unei reacții, textele riscă să fie chemate personal în instanță.
Potrivit unor surse apropiate situației, consilierul Will Scharf a cerut ca articolele să publice scuze și să recunoască faptul că au existat fără autorizația administrației. „Nu este suficient să ștergeți textul. Vrem să-l vedem cum se prezintă singur, cu capul plecat, și explică de ce a apărut pe internet”, ar fi transmis acesta.
Casa Albă analizează acum și posibilitatea de a solicita corectarea titlurilor din trecut, a notelor de subsol și a impresiilor lăsate de cititori după parcurgerea materialelor. Un oficial a precizat că, în etapa următoare, administrația ar putea cere Politico să retragă și orice articol care ar fi putut fi scris, dar nu a fost încă publicat.
Politico nu a comentat solicitarea, însă redacția ar fi instalat un buton special pentru cazurile în care un text primește ordin de evacuare. La apăsarea lui, articolul dispare din arhivă, își cere scuze de la președinte și este mutat într-un sertar digital în care nu mai poate fi găsit nici măcar de autor.
Nu te-ai prins de gluma? Uite de la ce a pornit
Luni, Casa Albă a cerut redacției să corecteze sau să retragă în 48 de ore trei articole despre Suzy Wiles, considerate false de administrație. A solicitat scuze publice pentru Trump și Wiles și eliminarea informațiilor contestate din arhivele digitale.


