in

Ministerul Justiției va monitoriza litigiile până când procesele cer voie să înceapă

Ministerul Justiției va monitoriza litigiile până când procesele cer voie să înceapă

Ministerul Justiției analizează posibilitatea de a monitoriza litigiile în care apar autorități publice, măsură criticată de Radu Marinescu drept „orwelliană”. În urma reacției, ministerul a anunțat că va monitoriza și criticile la adresa monitorizării, pentru a verifica dacă sunt suficient de independente.

Noua structură ar urma să țină evidența proceselor, a termenelor și a motivului pentru care fiecare instituție a ajuns în instanță. Un funcționar familiarizat cu proiectul susține că sistemul va fi atât de discret, încât nici litigiile nu vor ști că sunt urmărite. „Dacă un proces se mișcă fără să ne anunțe, îl vom convoca la clarificări”, a declarat acesta.

Potrivit planului, fiecare dosar va primi un formular prin care va trebui să precizeze dacă se simte liber să continue. Instanțele vor putea depune observații privind presiunile externe, însă numai după ce Ministerul Justiției confirmă că observațiile nu afectează imaginea ministerului.

Radu Marinescu a avertizat că monitorizarea ar putea transforma statul într-un spectator permanent al propriilor procese. Ministerul a respins acuzația și a precizat că nu dorește să controleze justiția, ci doar să știe exact ce face, cu cine, de ce și dacă a completat corect rubrica privind independența.

Nu te-ai prins de gluma? Uite de la ce a pornit

Fostul ministru Radu Marinescu a criticat, într-o postare pe Facebook, capitolul privind Justiția din programul lui Siegfried Mureșan. El îl consideră vag, lipsit de soluții concrete și posibil să afecteze independența sistemului judiciar.

Audierile miniștrilor se prelungesc până când Parlamentul află cine știe să deschidă un PDF

Audierile miniștrilor se prelungesc până când Parlamentul află cine știe să deschidă un PDF

China și SUA reduc taxele, dar păstrează tariful pentru produsele care au personalitate

China și SUA reduc taxele, dar păstrează tariful pentru produsele care au personalitate